Acceptare. Probabil ca stiti ( sau poate nu) ca, de cand ma aflu pe aceasta minunata planeta, am luptat cu mine. Impotriva mea. De ce am facut asta? Doar universul stie... si nu vrea sa imi spuna. Poate pentru ca sunt perfectionista de cand ma stiu, de cand sunt constienta de consecintele actiunilor mele. Am vrut sa fiu cea mai cea. Cuminte, ascultatoare, visatoare, placuta de cei din jurul meu, frumoasa, sexi.
Cand am fost mica ma vedeam intruchiparea Ilenei Cosanzene chiar de eram de fapt o gogosica mica si dulce. Dar sanatoasa!! Nu cu E-uri si alte combinatii naspa. Ma vedeam cu parul lung si auriu, cu rochii de zana pe mine, prinsa intr-un turn si asteptand pe Fat Frumos sa ma salveze. De cate ori citeam povesti, inima imi urca in gat de emotie si parcurgeam textul intr-un suflu pana la final, sa fiu salvata.
Mai apoi am inceput cu pianul. Nu stiu daca are vreo relevanta cu ceea ce incerc sa dezbat aici dar musai sa scriu: nu imi placea defel!!!!! Gata.. i let it go now :))))
Mai tarziu am inceput sa cresc. Si sa cresc. Si sa cresc. Si m-am trezit la 16 ani cu multe kilograme. Dar diva ( respectiv Ileana Cosanzeana) din mine s-a trezit si a zis gata: dieta si sport. Si asa am dat jos vreo 30 de kilograme, ajungand in extrema cealalta ( usor anorexica - 43 kg).
Ideea este ca, de cand ma stiu, mi-a placut si nu mi-a placut de mine. Si mai mult a doua varianta. Mereu m-am criticat aspru - ca sunt prea plinuta, ca am celulita, ca am fata rotunda, ca nu am parul cret. Niciodata nu m-am acceptat cu adevarat asa cum m-a lasat natura pe acest pamant. Recunosc ca aceasta autocritica a fost si constructiva la randul ei, fortandu-ma sa ies din zona mea de confort ( gastronomic) si sa fac ceva in aceasta directie.
And now... cut to the case i say!
Buna, sunt Corina, am 33 de ani si sunt mandra de ceea ce vad in oglinda. Imi iubesc corpul il accept cu bucurie asa cum este acum. Pentru PRIMA data in viata mea, in adancul si strafundul sufletului meu sunt fericita de reflexia mea in oglinda. Adica fericita pe bune oameni dragi!
Vad o femeie frumoasa, aromonioasa, plina de vitalitate! Daca in urma cu un an trageam cu dintii sa am 50 de kilograme, acum mi-am dat seama ca NU un numar conteaza ci felul cum te simti. Si ce rau si ce greu imi era sa ajung la 50 si sa raman acolo. Ma chinuiam degeaba. Ma sabotam singura. Oare unde imi era mintea? Acum am pus inapoi cateva rotunjimi si ma umflu toate in pene de mandrie cu ele! Acum nu mai conteaza numarul!
Cum ajungi sa te accepti? Ii cale destul de intortocheata, lunga si anevoioasa. Sau e simpla si dreapta! Te accepti asa cum esti. Atata timp cat esti sanatos da? Mie mi-a luat 33 de ani. Sau hai sa zicem vreo 23 de ani ( considerand ca pana pe la 10 ani nu am avut prea multe batai de cap cu aceasta problema).
Alergam dupa haine, accesorii vestimentare, cand de fapt uitam cine suntem noi cu adevarat. Si uitam cum suntem: frumosi, liberi, unici.
Tot pentru prima data in viata mea am acceptat sa fac o sedinta foto nud. Imi faceam griji si ganduri, ca mai apoi sa dau la o parte inhibitiile si temerile inutile, si sa ma simt in largul meu. Frumusetea corpului meu era surprinsa si redata de ochiul fotografului prin intermediul aparatul de fotografiat. Rezultatul: pe masura asteptarilor mele - magnific. Am un corp minunat!
Iata raspunsurile mele: Doare. Mai ales dupa 3 ore jumate. Nu imi pare rau. La 60 de ani o sa arat traznet. Nu vreau sa le sterg. A costat destul de mult. Nu stiu cate tatuaje sunt, ca nu le pot numara. Nu lucrez ca sunt sefa mea, dar daca voi lucra undeva si deranjeaza aspectul voi fi cea mai imbracata persoana din angajati. Si cu banii primiti o sa imi fac alte tatuaje. Imi creste parul peste tatuaje si imi transpira pielea! M-am obisnuit cu ele ca uit uneori ca le am, devenind o parte din mine. Si da, o data ce iti faci unul, ai toate sansele sa mai doresti si alte tatuaje.Le-am facut in Brasov, la un artist foarte talentat, rabdator si ocupat, asa ca suna si fa programare din timp. Calin Matkovski il cheama de va intrebati!
Astea au fost raspunsurile in cap de lista.
De ce am zis bomba? Pentru ca tatuajele sunt un subiect tabu. Fiindca in general oamenii nu accepta tatuajele. Pe cei ce au tatuaje. Pentru ca acesti oameni indraznesc sa fie altfel. Tatuajele insufla teama, repulsie, ura, retinere - toate astea din cauza prejudecatilor ce le-au fost indoctrinate de-a lungul timpului. Caz valabil si in multe alte directii si domenii ( ateism, veganism, rasism, etc)
Probabil ca despre tatuaje as putea sa scriu o carte din cate am auzit, citit, vazut si trait. Dar azi ma rezum sa scriu putin despre efectele lor asupra pielii, asupra sanatatii si mai apoi cateva cuvinte despre tatuajele mele.
Cineva m-a intrebat daca nu pot provoca cancer de piele. Raspus: Da, pot provoca cancer de piele.
Dar asta o poate face si soarele, o predispozitie genetica sau o alimentatie incorecta. Cancerul se afla la noi in organism. In fiecare zi, ora, secunda putem face cancer. Are grija de asta alimentatia noastra, poluarea, substantele chimice, stresul, radicalii liberi. Toate acestea pot duce la cancer. Dar tot in fiecare zi, ora, secunda, organismul nostru bate cancerul la funduletz si il ucide. Pentru ca asta face el. Cand nu mai e in stare sa se lupte singur cu toate aceste elemente atunci cancerul va ramane in corp, va creste, se va dezvolta si te va ucide. Fie ca ai sau nu tatuaje.
Probabil ca substantele chimice injectate sub piele sunt toxice, sunt potential generatoare de belele, dar la fel sunt si substantele chimice injectate in mancare. Adica conservanti, coloranti si alte minunatii. Sunt tot substante toxice de origine chimica, anorganice, sintetice si artificiale.
Si bun... care ii secretul? Ii simplu! Ori te faci vegan... ori periodic scoti din tine cat mai multe toxine ( prin diverse cure de detoxifiere). Si uite asa nu faci cancer. Si gandeste pozitiv! Tattoed people are awsome!!
De ce mi-am facut eu tatuaje? Buna intrebare. A trebuit sa stau sa ma gandesc putin la asta. Pentru mine reprezinta o modalitate de exprimare; o arta vie si un mod de a incepe o conversatie placuta si interesanta. Pentru ca imi place sa cred ca sunt open minded si incerc sa schimb ceva in mentalitatea oamenilor. Vreau sa dovedesc ca dincolo de aparente suntem toti oameni, egali. Si ca iubirea poate trece peste absolut orice.
Final siropos, stiu.. dar ce sa-i faci daca asa gandeste o fiinta vegana pe dinautru si tatuata pe dinafara? :)))
Si da, sunt extravaganta si imi place sa ies in evidenta. Ca oamenii sa ma tina minte toata viata lor, indiferent de motiv.
Daca doresti sa iti faci un tatuaj, go for it! Bucuria ce o vei simti cand il vei purta compenseaza tot raul facut. Si daca iti doresti, dar iti e teama de efectele nocive, sa iti iasa din minte acestea. Decat sa regreti tare ca nu l-ai facut, mai bine il faci si te pregatesti pentru consecinte!
Daca nu iti doresti, atunci e simplu: nu iti fa!
In general, tatuajele mele exprima bucuria de a trai si sarbatoresc viata!
Tatuajele mele reprezinta o promisiune facuta mie ca intotdeauna voi avea grija de mine, de cel de langa mine si de toti ce imi ies in cale. Ca nu voi face niciodata rau voit niciunei fiinte de pe Pamant. Simbolizeaza optimismul, victoria, mandria si recunostiinta ce o simt pentru tot ce s-a intamplat in viata mea pana in prezent. Fiecare tatuaj spune o mica poveste despre ceea ce am fost, sunt si voi fi. Voi renaste mereu in viata, oricat de jos ma va duce ea ( slabe sanse dar nu imposibile), ma voi bucura de miciile placeri ale vietii ( trupesti, sufletesti si de care or mai fi), voi avea grija sa raman frumoasa in interior si in exterior, feminina, calda si prietenoasa. Familia mea va fi mereu in sufletul meu si la fel toate fiintele nevinovate de pe aceasta planeta, necuvantatoare. Voi trai clipa, ca si cum ar fi ultima! Fara regrete.
Si pe langa toate acestea ( tatuajele) , sunt o opera de arta extravaganta, dusa usor spre extrem ( de fapt ce inseamna extrem?) .
Tatuajele mele... sunt singurele "lucruri" ce le voi lua cu mine cand plec de pe aceasta lume! Tare asta nu? :)))))
Si ceva dulce....
